Sa elaboreze cadrul metodologic pentru diferentierea institutionala a universitatilor romanesti
Consecutiv evolutiilor internationale si europene, caracterizate prin cresterea accentului pus pe relevanta produselor universitare, universitatile romanesti au de formulat o pozitie clara cu privire la misiunea acestora pe termen lung si cu privire la tipul de relevanta pe care doresc sa il atinga – relevanta nationala, regionala, europeana sau internationala in conditiile pastrarii sau renuntarii progresive la specificul lor.
Ca atare, putem vorbi de redefinirea misiunii si statutului universitatii, in concordanta cu:
- statutul de institutii „multi-purpose” si „multi-product”;
- rolul pe care acestea doresc sa il joace la nivel national;
- nivelul de relevanta si recunoastere dorit la nivel international;
- pastrarea specificului, identitatii si autonomiei;
- nevoia crescuta de standardizare la nivel international.
In conformitate cu aceasta dinamica, procesul de evaluare si diferentiere a universitatilor romanesti va urmari asigurarea vizibilitatii universitatilor romanesti:
- externa – intrarea in ierarhii internationale, compatibilizarea ofertei educationale cu oferte performante la nivel european si mondial;
- interna – la nivelul comunitatii academice nationale si la nivelul stakeholder-ilor – Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii, Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, angajatori, parinti, actuali si potentiali studenti, comunitate regionala, locala.
Ca urmare, diferentierea va constitui un instrument de presiune asupra universitatilor, pentru a crea conditii de accedere, macar pentru cateva dintre ele, in ierarhiile mondiale, iar pentru celelalte, de asigurare a unei vizibilitati care trece de limitele comunitatilor locale in care functioneaza. Aceasta crestere a vizibilitatii este mai ales o necesitate in noile conditii de functionare a invatamantului romanesc: competitie acerba pe piata mondiala si europeana a educatiei, internationalizarea invatamantului universitar, scaderea demografica a populatiei Romaniei. In aceste conditii, universitatile romanesti vor avea nevoie de un „brand” pe care il vor obtine prin prezenta in clasamente internationale. Un exemplu este Ungaria, care, cu 3 prezente in topul primelor 500 de universitati, reuseste sa atraga un mare numar de studenti internationali.
La aceasta data, sunt inregistrate 34 de sisteme nationale de ierarhizare. In unele tari s-a mers mai departe trecandu-se de la ierarhizare la diferentiere. Activitatile asociate:
a) Analiza critica a practicii internaționale in evaluare, diferentiere a universitatilor si benchmarking (martie – august 2009) Se vor urmari experientele internationale de clasificare: sistemele nationale de clasificare, sistemele internationale de clasificare si ierarhizare (proiectul pilot european de ierarhizare, Carnegie Classification, THES Classification, Leiden Classification, CHE Classification, Shanghai Ranking etc.), European Benchmarking Initiative al ESMU etc. Este vizata organizarea unor vizite de lucru la CHEPS, Olanda si
Shanghai, .
b) Organizarea a 4 ateliere de lucru și a 4 focus grupuri pentru elaborarea și dezbaterea unei propuneri de metodologie de diferentiere (septembrie 2009 – octombrie 2011) Se vor organiza 4 ateliere nationale amplasate regional (Moldova, Muntenia, Banat si Transilvania) si un atelier international cu experti straini identificati in sisteme de clasificare/ ierarhizare/ diferentiere, pentru elaborarea metodologiei. Aceasta etapa se refera la dezbateri restranse cu specialisti si conduceri de universitati.
c) Elaborarea metodologiei de diferentiere (septembrie 2009 – octombrie 2011) Pe baza dezbaterilor se vor amenda propunerile initiale si se va elabora un document complet care va cuprinde principii, modalitati de diferentiere, metodologia de colectare si prelucrare a datelor, organizarea institutiei pentru diferentiere.
d) Dezbatere publica a metodologiei (octombrie – noiembrie 2010) Se va organiza o sesiune de dezbatere publica, cu prezentarea metodologiei la care participarea sa poata fi deschisa: profesori, studenti, stakeholders, guvern. Documentele vor fi afisate pe site-ul proiectului si sunt disponibile o perioada stabilita.
e) Colectarea, auditarea si prelucrarea datelor (octombrie 2010 – februarie 2011) Se va realiza un exercitiu pilot (studiu de caz pentru cateva universitati) pentru verificarea validitatii metodologiei.
f) Formularea recomandarilor strategice privind diferentierea universitatilor (decembrie 2010 – septembrie 2011) Formularea se va face sub forma unei propuneri de OM sau HG cu specificarea detaliilor de aplicare.
Principalele livrabile aferente obiectivului specific 4 sunt:
- Raportul privind modele de evaluare, diferentiere, benchmarking si ierarhizarea universitatilor (august 2009)
- Rapoarte ale atelierelor de lucru (Octombrie 2010 cu rapoarte intermediare la fiecare doua luni)
- Raportul intermediar (draft) asupra metodologiei de diferentiere a universitatilor (februarie 2010)
- Raportul final agreat asupra metodologiei de diferentiere a universitatilor (noiembrie 2010)
- Raport asupra studiului de caz pentru validarea metodologiei (februarie 2011)
- Setul de recomandari legislative si propunerea unui document oficial referitor la diferentierea universitatilor (septembrie 2011)